MONITORUL OFICIAL LOCAL
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.

HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE
Conform Legii nr. 52/2003 în acest spațiu sunt aduse la cunoștința cetățenilor proiectele de hotărări ale Consiliului Local, propuse pentru dezbaterea publică.
Vă puteți exprima opiniile în scris la sediul primăriei comunei Bretea Română sau pe această pagină în spațiul rezervat comentariilor.
* Opiniile exprimate vor fi verificate de către admin. înainte de a fi date publicității.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența HOTĂRÂRILOR CONSILIULUI LOCAL
Hotararea Consiliului Local nr. 6/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 6/2018, privind solicitarea de transmitere temporară a dreptului de administrare asupra unui drum județean în vederea executării unor lucrări de reabilitare în zona acestuia. HCL 6_2018 privind solicitare transmitere temporara DJ667 comuna Pui
Hotararea Consiliului Local nr. 5/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 5/2018, privind aprobarea utilizării excedentului contului de execuția al bugetului local HCL 5_2018 privind aprobare utilizare execedent cont executie buget local
Hotararea Consiliului Local nr. 4/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 3/2018, privind propunerea de acordare a calificativului final al evaluării performanțelor profesionale individuale ale secretarului comunei HCL 4_2018 privind propunerea de acordare calificativ final evaluare performanta profesionala secretar comuna
Hotararea Consiliului Local nr. 3/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 3/2018, privind aprobarea contului anual de execuție al bugetului local al Comunei Pui pe anul 2017 HCL 3_2018 privind aprobare cont anual de executie al bugetului local pe anul 2017
Hotararea Consiliului Local nr. 2/2018
Hotararea Consiliului Local nr. 2/30.01.2018 privind aprobarea execuției bugetului local al comunei Pui pe trimestrul IV 2017 DESCARCĂ DOCUMENTUL AICI
Hotararea Consiliului Local nr. 1/2018
Hotararea consiliului Local nr. 1/2018, privind aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local, a deficitului sectiunii functionare pe anul 2017 DESCARCĂ DOCUMENTUL AICI
Hotărâri ale Consiliului Local în anul 2015
12.02.2015 Hotărârea nr.1/2015 privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Dumitrescu Carmen ( AICI ); 12.02.2015 Hotărârea nr.2/2015 privind completarea Hotărârii consiliului local nr.16/2012 privind alegerea comisiei de validare ( AICI ); 12.02.2015 Hotărârea nr.3/2015 privind validarea unui mandat de consilier ( AICI ); 12.02.2015 Hotărârea nr.4/2015 privind acoperirea definitivă a deficitului secţiunii de dezvoltare a bugetului local pentru anul 2014 ( AICI ); 12.02.2015 Hotărârea nr.5/2015 privind aprobarea execuţiei bugetare pe Secţiunea de Funcţionare şi Secţiunea de Dezvoltare pe trimestrul IV anul 2014 ( AICI ); 12.02.2015 Hotărârea nr.6/2015 privind aprobarea Convenţiei de colaborare dintre consiliul local al comunei Pui şi DGASPC […]
Hotărâri ale Consiliului Local în anul 2014
02.02.2014 Hotărârea nr.1/2014 privind bugetul local al Comunei Pui pe anul 2014 şi estimări 2015-2017 ( AICI ) 02.02.2014 Hotărârea nr.2/2014 privind bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii al Comunei Pui pe anul 2014 ( AICI ) 02.02.2014 Hotărârea nr.3/2014 privind încheierea unei convenţii de colaborare pentru susținerea programului AFTER SCHHOL pentru elevii şcolii gimnaziale din satul Pui ( AICI ) 02.02.2014 Hotărârea nr.4/2014 privind aprobarea Programului de achiziţii publice pe anul 2014 ( AICI ) 02.02.2014 Hotărârea nr.5/2014 privind aprobarea strategiei de dezvoltare a Comunei Pui pentru 2014-2020 ( AICI ) 02.02.2014 Hotărârea nr.6/2014 privind aprobarea volumului de masă lemnoasă […]