BIROUL ONLINE
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Compartimentul Asistență socială

Pentru probleme legate de asistența socială vă puteți adresa Compartimentului Asistență socială (d.na FRENȚONI Carmen Diana, d.na DAVID Sanda Vasilica) sau conducerii primăriei.
Audiențe și programul de lucru al primăriei
♦ Audiențe primar
♦ Audiențe viceprimar
♦ Secretarul general UAT
Programul de lucru cu publicul:
Marţi, joi 08:00 – 14:00
Miercuri 08:00 – 17:30
Vineri 08:00 – 17:30
Sâmbătă 08:00 – 13:00
Adresa Primăriei și a Consiliului Local
sat Pui, str. Republicii, nr. 64, cod postal 337345, jud. Hunedoara
tel. 0254-779101 fax 0254-779234
e-mail: primariapui@yahoo.com sau primariapui@gmail.com
Comunicări din partea primăriei, în legătură cu asistența socială
VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE
COMUNICAT
privind acordarea venitului minim de incluziune de la 1 ianuarie 2024
Compartimentul de Asistență Socială al comunei Pui anunță acordarea unui nou beneficiu de asistență socială, venitul minim de incluziune (VMI), care va înlocui venitul minim garantat (VMG) și alocația pentru susținerea familiei (ASF), de la 1 ianuarie 2024.
Cine poate solicita venitul minim de incluziune:
Venitul minim de incluziune se acordă familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, conform Legii nr.196/2016. Până la data 31 decembrie 2023, primim cererile pentru acordarea noului tip de ajutor. Toți beneficiarii actuali de venit minim garantat și alocația pentru susținerea familiei trebuie să se prezinte la sediul primăriei pentru a se înscrie în evidențe pentru noul tip de ajutor sau să trimită electronic documentele necesare.
Condițiile de acordare a venitului minim de incluziune:
- să aibă domiciliul/reședința sau, după caz, trăiesc pe raza comunei Pui;
- în cazul persoanelor singure, în vârstă de până la 65 de ani, să obțină un venit net mai mic sau egal cu 275 lei;
- în cazul persoanelor singure, în vârstă de cel puțin 65 de ani, să obțină un venit net mai mic sau egal cu 400 lei;
- în cazul acordării ajutorului pentru familia cu copii, veniturile nete lunare să fie de până la 700 lei;
- să nu dețină bunurile mobile și imobile care conduc la excluderea acordării acestui ajutor conform listei care se găsește pe site-ul Primăriei Comunei Pui.
Compartimentul de asistență Socială al comunei Pui va analiza documentele depuse/transmise, iar în funcție de situație se vor realiza anchete sociale pe teren la domiciliul/reședința/locuința declarată.
Care va fi cuantumul venitului minim de incluziune:
Venitul minim de incluziune are 2 componente: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii.
Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a VMI, va fi de 275 de lei/ lună/membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/lună.
În cazul celei de-a doua componente a VMI, ajutorul pentru familia cu copii, valoarea se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile și numărul de copii, iar cuantumul maxim este de 480 de lei.
Acte necesare pentru solicitarea venitului minim de incluziune:
- Cerere (formular tip)
- Angajament de plată
- Acte de identitate – pentru solicitant și membrii familiei sale
- Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit
- Alte documente specifice situației solicitantului și familiei sale.
- ACORD PRIVIND COLECTAREA DATELOR PERSONALE
- DECLARAȚIE pe propria răspundere privind modificările intervenite în componența familiei și/sau veniturile acesteia
- FIŞĂ DE VERIFICARE ÎN TEREN
Formularele tip, precum și lista completă, detaliată, cu documentele care trebuie atașate la cerere.
Sunt disponibile:
- online, pe site-ul Primăriei Comunei Pui;
- în format tipărit, la sediul Primăriei Comunei Pui, în programul de lucru: marti-vineri între orele 8.00 – 16.00 și sâmbăta între orele 8.00-13.00
Se transmit/depun:
- online, pe e-mailul: primariapui@yahoo.com;
- la sediul Primăriei Comunei Pui 8.00 – 16.00
Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul Primăriei Comunei Pui , personal, la sediul Primăriei Comunei Pui, sau telefonic la numărul de telefon: 0254779101.
→ GHID INFORMATIV vmi
→ Lex-HOTARARE-GUVERN-1154_2022-Modificare-26-Mai-2023
→ Lex-LEGE-196_2016-Modificare-27-Iunie-2023
- Afiș-Venitul-Minim-de-Incluziune.png File size:698 kB
- Ghid-informativ-VMI.pdf File size:21 MB
- Prezentare-VMI.pptx File size:321 kB
- Prezentare-VMI-Conditii-de-eligibilitate-tabel-temeiuri-legale.pptx File size:117 kB
- Prezentare-VMI-def-componente-beneficiari-veniturile-care-nu-se-iau-in-calcul-.pptx File size:327 kB
- Pliant-informativ-VMI.pdf File size:5 MB
- Conditiile-de-acordare-VMI-1.docx File size:28 kB
- Lista-acte-necesare-acordare-VMI.docx File size:77 kB
- Lista-bunurilor-ce-duc-la-excluderea-acordării-VMI.docx File size:81 kB
- CERERE-VMI.pdf File size:833 kB
- Angajament-de-plata-VMI.docx File size:77 kB
- CONSIMTAMANT.pdf File size:162 kB
- declaratie-pe-propria-raspundere-gospodarire.docx File size:77 kB
- declaratie-pe-propria-raspundere-privind-modificarile-intervenite-in-componenta-familiei.docx File size:80 kB
- Fisa-de-verificare-in-teren.docx File size:79 kB
LISTĂ DOCUMENTE NECESARE PENTRU ACORDAREA VENITULUI MINIM DE INCLUZIUNE
1. Documente doveditoare privind componența familiei (documentele se atașează în copie)
- buletinul de identitate, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termenul de valabilitate;
- certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiei;
- certificatul de deces pentru oricare membru decedat al familiei;
- dovada scolarizării pentru copii;
- certificatul de căsătorie;
- hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească prin care se dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti către persoana desemnată, conform prevederilor art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;
- actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească;
- hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
- hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
- după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.
2. Veniturile nete realizate de familie/persoana singură din:
- Salarii şi alte drepturi salariale;
- Pensii;
- Venituri ce provin din drepturi de asigurări sociale;
- Indemnizaţii și ajutoare cu caracter permanent;
- Obligații legale de întreținere;
- Alte surse de venit obţinute de membrii familiei.
Lista bunurilor care conduc automat la neacordarea VMI
A. Bunuri imobile
- Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală mp, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente.
- Persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu o cotă parte dintr-o altă clădire/ spațiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
B. Bunuri mobile
- Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice.
- Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate si/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități.
- Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării.
C. Depozite bancare
- Cel puțin unul dintre membrii familiei deține în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/ depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
Pot beneficia de VMI familia și persoana singură care:
- Se încadrează în categoriile de beneficiari prevăzute de lege;
- Se încadrează în limitele de venituri prevăzute de lege, calculate în condițiile legii;
- Nu dețin bunurile mobile și imobile care conduc la excluderea acordării VMI, prevăzute în Anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a legii – Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării VMI;
- Îndeplinesc condițiile generale și specifice (pentru ajutorul de incluziune și, respectiv, pentru ajutorul pentru familia cu copii) prevăzute de lege pentru fiecare componentă a VMI. VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu nivelele maxime stabilite prin lege, pentru cele două componente ale VMI:
- Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net ajustat este de 275 lei, respectiv 400 lei pentru persoană singură în vârstă de cel puțin 65 ani ,indexate cu rata inflației
- Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului net ajustat este 700 lei/membru de familie, care este indexat cu rata inflației
Formulare de asistență socială
Pentru a avea acces la alte informatii suplimentare cu privire la lista furnizorilor publici si privati de asistenta sociala de pe raza judetului, a se transmite solicitare la dgaspchd@gmail.com