
MONITORUL OFICIAL LOCAL
În lista de mai jos aveți acces la principalele categorii de documente și informații publice privind activitatea Consiliului Local și relația primăriei cu cetățenii.
Accesați meniul de mai jos.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
STATUTUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE
REGULAMENTELE PRIVIND PROCEDURILE ADMINISTRATIVE
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Proiecte de Hotărâre ale Consiliului LocalI
♦ Hotărâri ale Consiliului Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
♦ PROIECTE DE HOTĂRÂRI.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ HOTĂRÂRI ale Consiliului Local
HCL 10/2021 privind aprobare mandatare reprezentant al Consiliului Local în Adunarea generală a Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor județului Hunedoara
HCL 10_2021 privind aprobare mandatare reprezentant SIGD Hunedoara
HCL 9/2021 privind aprobare Plan de lucrari de interese local pentru persoanele beneficiare de ajutor social
HCL 9_2021 privind aprobare Plan de lucrari VMG
HCL 8/2021 privind aprobare prelungire scrisoare de garanție pentru proiecte de modernizare și dotare camine culturale
HCL 8_2021 privind aprobare prelungire scrisoare camine culturale
HCL 7/2021 privind alegere presedintelui de sedinta
HCL 7_2021 privind alegere presedinte sedinta
HCL 6/2021 privind aprobare salarii baza
HCL 6_2021 privind aprobare salarii baza
HCL 5/2021 privind analiza stadiu introducere date in Registrul agricol al comunei Pui
HCL 5_2021 privind analiza stadiu introducere date in RGA
HCL 4/2021 privind aprobare retea scolara 2021 – 2022
HCL 4_2021 privind aprobare retea scolara 2021 – 2022
HCL 3/2021, privind aprobarea execuției Bugetului loacl al comunei Pui pe trim. IV 2020
HCL 3_2021 privind aprobare executie buget local trim 4 2020
HCL nr.2/2021, privind aprobarea acoperirii excedentului bugetului local, a deficitului secțiunii funcționare și a deficitului secțiunii dezvoltare pe anul 2020
HCL 2_2021 aprobare excedent
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII EXECUTIVE
* Actele emise de PRIMĂRIE
♦ Actele administrative emise de primărie
♦ Proiecte de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa proiectelor de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa dispoziţiilor primarului și ale primăriei.
Acte administrative emise de primărie
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Proiecte de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența proiectelor de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența dispozițiilor de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

DOCUMENTE ȘI INFORMAȚII FINACIARE
♦ Bugetul pe surse financiare♦ Situația plăților (execuția bugetară)
♦ Situația drepturilor salariale potrivit legii precum și alte drepturi prevăzute de acte normative.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Situația drepturilor salariale
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
Hotararea Consiliului Local nr. 45/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 45/2018, privind aprobarea organizării procedurii de atribuire a contractului de lucrări pentru proiectul ”Extinderea rețelei de […]
Hotararea Consiliului Local nr. 10/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 10/2018, privind aprobarea Planului de lucrări de interes local prestate lunar de una dintre persoanele majore […]
Anunt privind afisarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului
Primăria comunei Pui, Judeţul Hunedoara, ROMÂNIA cod postal 337345 str.Republicii, nr. 64 tel. 0254-779101 fax 0254-779234 e-mail: primariapui.@yahoo.com sau primariapui.@gmail.com […]
Declarații de avere și de interese
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Transparența veniturilor salariale
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
Rapoarte de activitate consilieri pentru anul 2021
RAPOARTE DE ACTIVITATE CONSILIERI LOCALI pentru anul 2021 Raport activitate consilier Baltean Petru Raport activitate consilier Barbuți […]