MONITORUL OFICIAL LOCAL
În lista de mai jos aveți acces la principalele categorii de documente și informații publice privind activitatea Consiliului Local și relația primăriei cu cetățenii.
Accesați meniul de mai jos.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
STATUTUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE
REGULAMENTELE PRIVIND PROCEDURILE ADMINISTRATIVE
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Proiecte de Hotărâre ale Consiliului LocalI
♦ Hotărâri ale Consiliului Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
♦ PROIECTE DE HOTĂRÂRI.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ HOTĂRÂRI ale Consiliului Local
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
2018
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2019

2020

2021

2022

2023

2024

HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII EXECUTIVE
* Actele emise de PRIMĂRIE
♦ Actele administrative emise de primărie
♦ Proiecte de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa proiectelor de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa dispoziţiilor primarului și ale primăriei.
Acte administrative emise de primărie
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
HCL 38/2019 privind alocarea suma sprijinire cult ortodox sat Serel
HCL 38/2019 privind alocarea suma sprijinire cult ortodox sat Serel Deschide documentul aici
HCL 36/2019 privind organizare eveniment ”Zilele comunei Pui”
HCL 36/2019 privind organizare eveniment ”Zilele comunei Pui” Deschide documentul aici
HCL 31/2019 privind aprobarea alocarii unei sume pentru premierea copiilor de la scoala gimnaziala Pui
HCL 31/2019 privind aprobarea alocarii unei sume pentru premierea copiilor de la scoala gimnaziala Pui Deschide documentul aici
HCL 30/2019 privind aprobarea sustinerii financiare a AS Magura Pui
HCL 30/2019 privind aprobarea sustinerii financiare a AS Magura Pui Deschide documentul aici
HCL 29/2019 privind aprobarea unei sume pentru organizarea competitiei ”Cupa de vara Magura Pui”
HCL 29/2019 privind aprobarea unei sume pentru organizarea competitiei ”Cupa de vara Magura Pui” Deschide documentul aici
HCL 28/2019 privind alocarea unei sume pentru organizarea ”Cupa Veteranilor Pui 2019”
HCL 28/2019 privind alocarea unei sume pentru organizarea ”Cupa Veteranilor Pui 2019” Deschide documentul aici
HCL 27/2019 privind alocarea unei sume pentru premierea echipei de fotbal Magura Pui
HCL 27/2019 privind alocarea unei sume pentru premierea echipei de fotbal Magura Pui Deschide documentul aici
HCL 21/2019 privind apartenenta unor imobile la domeniul public al comunei Pui
HCL 21/2019 privind apartenenta unor imobile la domeniul public al comunei Pui Deschide documentul aici
Proiecte de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența proiectelor de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența dispozițiilor de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
DOCUMENTE ȘI INFORMAȚII FINACIARE
♦ Bugetul pe surse financiare♦ Situația plăților (execuția bugetară)
♦ Situația drepturilor salariale potrivit legii precum și alte drepturi prevăzute de acte normative.
Hotararea Consiliului Local nr. 22/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 22/2018, privind aprobarea execuției bugetului loacal al comunei Pui pe trimestrul I 2018 HCL 22_2018 privind […]
Hotararea Consiliului Local nr. 16/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 16/2018, privind alocarea sumei de 3.000 lei din bugetul local al Comunei Pui pentru participarea echipei […]
Hotararea Consiliului Local nr. 15/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2018, privind aprobarea susținerii financiare a Asociației Sportive ”MĂGURA PUI 2010” HCL 15_2018 privind aprobare sustinere […]
Hotararea Consiliului Local nr. 8/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2018, privind aprobarea bugetului local al Comunei Pui pe anul 2018 și a estimărilor pe anii […]
Hotararea Consiliului Local nr. 5/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 5/2018, privind aprobarea utilizării excedentului contului de execuția al bugetului local HCL 5_2018 privind aprobare utilizare […]
Hotararea Consiliului Local nr. 3/2018
Hotărârea Consiliului Local nr. 3/2018, privind aprobarea contului anual de execuție al bugetului local al Comunei Pui pe anul 2017 […]
Hotararea Consiliului Local nr. 2/2018
Hotararea Consiliului Local nr. 2/30.01.2018 privind aprobarea execuției bugetului local al comunei Pui pe trimestrul IV 2017 DESCARCĂ DOCUMENTUL AICI
Situația drepturilor salariale
Test transparența veniturilor salariale ale angajaților care nu sunt funcționari publici
Acesta este un simplu test. Nu furnizează informații utile.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
Anunț de intenție achiziționare echipamente electronice pentru sonorizare
Citește mai multAnunț colectiv pentru publicarea actelor administrativ-financiare prin publicitate nr.1992/03.06.2022
Citește mai multHCL 19/2022 privind aprobare indexare impozite si taxe
Citește mai multRaportul final al concursului pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacantă de inspector grad profesional asistent, la biroul financiar-contabil din aparatul de specialitate al primarului
Citește mai multDeclarații de avere și de interese
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Transparența veniturilor salariale
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public